Judecătoria Bălți, cu suportul partenerilor de dezvoltare strategică, continuă să implementeze cu succes mecanismul intern de monitorizare, gestionare și raportare a performanței instanței de judecată și de implementare a Planului de dezvoltare strategică, pentru a-și ajusta serviciile la necesitățile justițiabililor, publicului.
La 20.02.2026 a fost organizată ședința anuală de raportare a performanței Judecătoriei Bălți și a implementării Planului de dezvoltare strategică a instanței pentru anii 2023 - 2027.
La ședință au participat reprezentanți din partea:
- Consiliului Superior al Magistraturii
- Curții Supreme de Justiție
- Curții de Apel Nord
- Judecătoriei Bălți (judecători)
În cadrul ședinței s-a discutat despre:
- numărul dosarelor parvenite și examinate
- volumul de muncă per judecător
- rata de soluționare a dosarelor
- termenul de soluționare a cauzelor
- nivelul de implementare a Planului de dezvoltare strategică 2023-2027.
Au fost formulate concluzii și acțiuni prioritare pentru anul 2026.
Participanții au apreciat eforturile Judecătoriei Bălți la obținerea unei performanțe înalte atât la examinarea dosarelor cât și pe aspectele digitalizării serviciilor judiciare, comunicării cu publicul, planificării strategice , transparenței și a implementării conceptului de instanță prietenoasă.
Prin aceste activități, instanța urmărește creșterea eficienței actului de justiție, reducerea termenelor de examinare a cauzelor și consolidarea transparenței față de justițiabili și societate, astfel încât fiecare persoană să beneficieze de servicii judiciare mai accesibile și mai previzibile.
Datele despre performanța instanței, implementarea planului de dezvoltare strategică pot fi accesate pe site-ul instanței jbl.instante.justice.md la rubrica “Transparență/Planuri și rapoarte”.
Stați alături de noi pentru a fi la curent cu cele mai eficiente soluții implementate de judecătoria Bălți în asigurarea accesului la justiție atât online cât și offline.