A A A

COMUNICAT - Seminar de formare continuă a personalului secretariatului Judecătoriei Bălți, Bârlad România, 14-16 iunie 2017

20 Iunie 2017 | 7

În perioada 14-16 iunie 2017 personalul secretariatului Judecătoriei Bălți a participat la un seminar de formare continuă desfășurat la Bârlad, România.

Evenimentul a fost organizat ca urmare a semnării la data de 4 martie 2015 a Protocolului de colaborare între Institutul Național al Justiției din Repubica Moldova și Școala Națională de Grefieri din România, al cărui obiectiv îl reprezintă stabilirea unui cadru general de cooperare între cele două instituții pentru a crește standardele de calitate a formării, îmbunătățirea pregătirii teoretice și practice a personalului auxiliar din instanțe, inclusiv prin organizarea unor activități comune, ceea ce va contribui la ridicarea nivelului calității actului de justiție în ambele țări.

Printre subiectele abordate la seminarul  cu tema „Elemente de tehnoredactare” s-au numărat principiile redactării unui text în limba română; activitatea grefierului: dactilografierea sau tehnoredactarea lucrărilor efectuate în cadrul activității parchetelor, întocmirea actelor procedurale; procesorul de texte Microsoft Word, precum și aplicații practice: redactarea actelor de procedură conform regulilor învățate la curs.

La final, seminarul a fost apreciat de participanți ca fiind unul foarte util, informațiile fiind prezentate de formatori într-o manieră interactivă.