A A A

Comunicat de presă - Post-eveniment - "Ziua ușilor deschise"

04 Iulie 2017 | 14

La data de 23 iunie 2017, cu ocazia Zilei Funcționarului Public, Judecătoria Bălți a deschis larg ușile tuturor celora care vor să cunoască mai mult despre specificul activității funcționarului public, rolul funcționarilor publici în societate, în special celor din sistemul judiciar din Republica Moldova și implicit despre activitatea Judecătoriei Bălți, despre modul de desfășurare a procesului judiciar în cadrul instanței.

Programul de vizitare a sediilor instanței (Central, Sîngerei, Fălești) s-a desfăşurat între orele 900-1300. Printre cei interesaţi s-au numărat studenţii facultăţilor de drept (sediul Central) și elevi ai claselor a VIII-a și a IX-a (sediul Sîngerei).

În cadrul acestui eveniment, au fost organizate mai multe activităţi destinate informării publicului despre specificul activității funcționarului publicși modul de funcţionarea instanței, şi anume:

  • vizitarea zonelor de interes ce reprezintă relevanţă pentru activitatea instituției, desfășurată în  cele trei sedii ale acesteia (săli de judecată, arhive, ghișee publice destinate justițiabililor) şi prezentarea atribuţiilor acestora;
  • vizualizarea modului în care funcţionează Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor de natură să permită celor interesați să-şi formeze o reprezentare clară a imaginii reale a etapelor pe care le parcurge un dosar până la soluţionare;
  • modalitatea de accesare şi aflare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul instanței sau a altor informaţii utile puse la dispoziţie pe site-ul judecătoriei;
  • familiarizarea justițiabililor asupra ansamblului atribuţiilor şi responsabilităţilor în exercitarea funcției publice în cadrul instanței;
  • completarea chestionarelor ,,propuneri și sugestii,, și plasarea acestora în urna pentru sugestii, distribuirea broșurilor ce conțin informațieutilă ce ține de serviciile de asisență juridică pentru cetățeni.

Totodată, viitorii absolvenți ai Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din m. Bălți auavut ocaziasă asiste la ședințele de judecată planificate în ziua respectivă, cît și de a asista la o şedință de judecată simulată.

Procesul simulat a avut loc în una din sălile de judecată al Judecătoriei Bălți sediul central, iar rolurile de judecător, grefieri, reclamant, pârât, martori, au fost dublate de grefierii și asistenții judiciari ai instanței. Studenții au manifestat interes şi entuziasm pentru judecarea unui proces civil ce a avut ca obiect acţiunea de divorţ, încasarea pensiei alimentare și stabilirea domiciliului copilului minor în faţa primei instanţe.

Auditoriul prezent, format în mare parte din studenți, a avut ocazia să vadă în desfăşurare etapele definitorii ale şedinţei de judecată din procesul civil, începând de la intrarea completului şi solemnitatea specifică actului de judecată, continuând cu administrarea de probe, audierea martorilor, inclusiv a minorului, pledoariile avocaţilor şi încheind cu pronunţarea hotărîrii de către judecător. În urma colaborării cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din m. Bălți, desfăşurarea proceselor simulate devine o tradiţie frumoasă și utilă pentru dezvoltarea profesională a studenţilor.

În același timp, un grup de 28 elevi ai Gimnaziului “Anton Crihan” din or. Sîngereiau vizitat Judecătoria Bălți sediul Sîngerei, fiindu-le prezentate compartimentele în care se desfăşoară activitatea instanței. Astfel, elevii au avut posibilitatea de a cunoaşte specificul profesiei de grefier, asistent judiciar, specialiști din cadrul altor subdiviziuni ai instanței (arhiva, cancelaria, secția generalizare și sistematizare a practicii judiciare și relații cu publicul etc.),astfel încât cei implicaţi să poată să înţeleagă, la modul general, ce înseamnă responsabilitatea acestor funcţii.

De asemenea, elevii au fost conduşi în una din sălile de judecată al instanței, unde au luat cunoștință de faptul cum sunt echipate sălile de judecată și s-au purtat discuţii pe mai multe teme, cum ar fi: organizarea sistemului judiciar din Republica Moldova, alte aspecte privind domeniul justiţiei, oferindu-le posibilitatea să admire și chiar să probeze mantia judecătorului și a grefierului. Prin prisma dialogului inițiat sperăm că am trezit interesul elevilor, cîtși al studenților, de a urma în viitor cariera de magistrat, grefier, asistent sau altă funcție din cadrul instanței. Totodată s-a dorit a promova o cultură juridică menită să încurajeze, de la o vârstă fragedă, respectul faţă de lege, echitatea socială şi atitudinea civică.

Credem că activitățile întreprinse la organizarea Zilei Ușilor Deschise cu ocazia Zilei Funcționarului Public a permis cetățenilor și în cazul dat invitaților la eveniment, să-și facă o percepție reală asupra condițiilor de muncă a personalului din cadrul instanței și a eforturilor depuse în realizarea unui important obiectiv, cel de a  asigura servicii publice de calitate, în interesul cetăţenilor.